Ne gasesti la coada infinitului

Alergam pe campia cunoasterii

Si ma feream de miile de ganduri razbunatoare ce ma atacau

Ma loveau cu sagetile lor de cuvinte fara sens

Si imi sopteau ideile lor infinite, legate de viata,

Eram fugarita de visele neimplinite si de anii ce i-am lasat in urma.

Ochii mi s-au inchis pentru o clipa.

Nu mai simteam durerea, nu mai simteam fericirea.

Eram sufocata de vraja visarii, eram metamorfozata.

Tu erai in urma mea si ma aparai de scanteiele subconstientului

M-ai cuprins intr-un val de caldura, si ma gadilai cu privirea ta profunda pana in adancul sufletului.

Soarele se scurgea in umbra noastra.

 Iar mainile imi tremurau de emotie cand simteam cum plutesti in sangele meu

Imi fumai zambetul intr-o secunda si imi inghiteai gandurile printr-un sarut.

Hai sa calatorim unul in bratele celuilalt si sa zburam peste granitele cunoscutului

Sa nu ne pese de altii, sa nu repetam trecutul, sa ajungem fugariti de propriile ganduri.

Eu sa fiu eu si sa fiu a ta

Tu sa fi tu si sa fi al meu

Sa nu ne oprim pana nu ajungem la infinit.

Sa nu mai visam..

Vreau sa ma opresc din visare, sa fiu imuna la vise. Vreau ca ele sa treaca prin mine ca niste fantome. Sa le simt profunzimea, dar sa nu le bag in seama, sa treaca prin mine si sa ma lase rece, la fel ca inainte .

 Vise? Cele mai afurisite viziuni pe care omul le poate trai, , iti dau sperante, te hranesc cu iluziile lor efemere, iti mangaie ranile demult infectate, iti alina si ultimul strop de durere, te fac sa speri ca totul va fi perfect, te fac sa iti imaginezi ca in sufletul tau secetos din cauza suferintei va veni o ploaie torentiala care va imbunatati lucrurile. Iti aduc zambetul pe buze intr-o clipa in care nimeni nu se astepta sa te ridici de jos si sa privesti inainte, iti aduc speranta in suflet, te fac sa calculezi fiecare sansa de reusita si la primul semn sa intri in extaz, te fac sa crezi ca nu mai e un vis, te fac sa crezi ca devine realitate si atunci cand esti cel mai sigur ca e adevarat, ca ai reusit si esti multumit de tine insuti, atunci dispar. Atunci pleaca si te lasa cu inima goala, pentru ca atunci realizezi ca in tot acest timp ai fost la mii de kilometrii departare de realitate, ca tot ce te-a facut sa continui sa mergi inainte a fost sufletul tau care nu accepta faptul ca lupti pentru un razboi incheiat deja. In loc sa te ridici si sa te indrepti in directia opusa, te-ai intors pe acelasi drum, neacceptand faptul ca ai fost infrant si ca sansele au fost spulberate demult. Intr-adevar, speranta moare ultima, dar cand deja totul a murit e clar ca si speranta a murit. E clar ca visele te fac sa te lupti cu tine insuti, te fac sa te lupti cu propria ta minte. Ea iti spune sa te trezesti, iar tu continui sa lupti, sa nu accepti adevarul. Si cand iti dai seama ca in tot acest timp ai luptat pentru o cauza pierduta , atunci incepe suferinta, si atunci iti dai seama ca visele, ca urmele acelea de speranta din sufletul tau ti-au facut asta, ca ele te-au pus sa te intorci in trecut. Dar nu putem trai in trecut, si nu putem trai mancand vise. Ele te invita intr-un palat imens unde iti ofera tot ce ti-ai dorit FERICIREA, iti ofera tot ce ti-ai dorit vreodata pana incepi sa iti dai seama ca traiesti izolat de restul lumii, ca esti inchis in globul tau perfect de sticla unde nimeni nu poate ajunge, raul nu poate ajunge si cu cat iti dai seama ca nimic din ce ti-ai imaginat, din ce ti-au oferit visele nu e real, cu atat mai repede tot acest univers perfect in care locuiesti dispare , si astfel fiecare strop de apa din sufletul tau se evapora, se elimina printr-un plans pueril si din nou apare seceta. O seceta mult mai arzatoare, care te apasa si nu iti da drumul pana cand nu stie ca fiecare sentiment din sufletul tau e zdrobit, calcat in picioare, pana cand realizezi ca era mai bine sa visezi si sa nu iti dai seama ca vorbele altora pot fi insulte, ca atunci cand placi pe cineva nu e obligatoriu sa te placa inapoi si cand realizezi faptul ca nu toti iti vor binele

            Pentru mine visele inseamna dezamagire. Ca atunci cand iti e sete si bei un strop de apa si devi si mai insetat. Te face sa iti doresti mai mult, mult mai mult. Iti doresti ca intregul univers sa se concetreze asupra ta si sa iti ofere ce iti lipsea, sa te protejeze de ce iti era frica si sa iti readuca ce ai pierdut. Cand visezi, te simti in al 9lea cer, simti ca primesti o noua sansa, toata lumea isi doreste asta, dar nu este reala. Putin sunt cei care dupa ce se trezesc dintr-un vis nu sufera, si mult mai putin sunt cei care isi indeplinesc visul cu adevarat. Normal ca vreau sa visez din cand in cand, vreau ca cineva sa imi planteze semintele fericirii in suflet, vreau ca cineva sau ceva sa ma faca sa cred, sa simt iubirea si fericirea pe propria-mi piele, dar stim cu toti cum se termina. Toti oamenii au dreptul sa viseze, dar cu cat ne trezim mai devreme la realitate cu atat va fi mai usor pentru noi sa suportam volatilizarea sperantei. . Prefer sa creez o pastila contra visarii si sa o iau la un interval de 6 ore decat sa ma imbat dintr-o fericire falsa. Cel mai bun leac contra visarii e pesimismul, sa fiu sigura ca am pierdut si sa nu ma mai intorc inapoi sa nu imi fac sperante de pomana si sa nu imi doresc ceva de care sa fiu sigura ca se va implini. Dar pana la urma, visele ne deosebesc pe noi oamenii de alte fiinte vii si din cand in cand ne trebuie sa credem in speranta , desi ea nu mai exista

Dezamagire..neimplinire..vis

         Exact ca in fiecare dimineata.. Privirea ta ametitoare si razele timide ale soarelui care trec prin perdelele subtiri de matase se concentreaza asupra mea, astfel in fiecare dimineata obisnuiam sa ma trezesc cu zambetul pe buze. Incercam sa imi ascund privirea somnoroasa si imi piteam ochii in perna. Dar tie nu iti pasa, te apropiai de mine din ce in ce mai tare. Imi inghiteai suflarea intr-un sarut in timp ce mainile mele se plimbau pe gatul tau . Imi mangaiai buzele cu ale tale si ne imaginam cum zburam impreuna, unul in bratele celuilalt. Mai mereu in mijlocul unui astfel de moment romantic te bufnea rasul pentru ca iti aminteai o prostie de-a mea. Te impingeam usor in spate si incepeam sa ma stramb ca un copil suparat ca mama lui nu ii mai da dulciuri. Incepeai sa razi si sa te prostesti pana ma molipseai si pe mine. Atunci ma cuprindeai in bratele tale si imi spuneai ca nu o sa imi dai drumul niciodata.

          Mai tii minte cand mi-ai spus prima data te iubesc? Eram impreuna la cofetarie, tu iti savurai eclerul, iar eu eram murdara la gura de ciocolata de la amandina. Iti rataceai privirea pe chipul meu si ai inceput sa zambesti, a durat un minut pana cand sentimentul din inima ta s-a contopit in cele doua cuvinte. "Te iubesc". Te-am pus sa repeti asta la nesfarsit, se putea citi fericirea in ochii mei, plutea un mine.

         Stii ca voiam sa ne facem o trupa, nu? Tu sa ne canti povestea la chitara, dragostea sa fie solista, iar ritmul inimii noastre va fi bateristul. Eu imi doream doar sa fiu un simplu spectator, sa te privesc cum impartasesti din dragostea noastra tuturor, iar eu sa fiu mereu acolo pentru tine. E prima data cand iti spun asta, dar uneori mi-am dorit sa fac si eu parte cumva din formatie. Insa, mi-am dat seama ca fara mine n-ar mai exista dragostea in trupa si fara dragoste nu ar mai fi nicio poveste in spatele melodiilor tale, ar fi doar niste versuri cantate, fara niciun fel de traire, ca atunci cand spui tuturor ca rodiile sunt cele mai bune fructe, dar nici tu nu crezi in ce spui pentru ca n-ai mancat niciodata rodii. Asa imi dau seama ca sunt un membru important al trupei, sunt dovada vie ca nu ne minti pe toti si nu ne faci sa iti ascultam muzica doar pentru ca suna bine.

         Dar stim amandoi ca trupa inca nu exista. Mai e timp insa... desi tu spui ca nu vrei sa canti in fata altcuiva in afara de mine. Poate ca daca ai face asta te-as ierta.. Ne-am distrat atat de bine pana acum, dar stii bine ca sunt suparata pe tine, nu te-am mai vazut de cateva saptamani bune.. Pe unde umbli? Ce vrei sa faci?  Ma trezesc singura si iti simt mirosul pe perna, pe zi ce trece dispare. Nu ma mai pot hrani cu amintiri, noaptea adorm gandindu-ma la tine si tu nu esti aici si ceva imi spune ca nici nu o sa fi aici prea curand. Incerc sa ma linistesc spunandu-mi ca esti bine si ca o sa te intorci. Si tipul asta realitatea, imi spune ca niciodata nu ai fost aici. Acum daca stau bine sa ma gandesc nici nu mai stiu cum arati. Nimeni nu isi aminteste de tine, nu isi aduc aminte sa te fi vazut vreodata. Tot realitatea imi spune ca nu ai fost niciodata aici.. ca eu te-am creat pentru mine, am creat pe cineva care sa ma completeze, stiu ca minte, dar o parte din mine imi spune ca are dreptate desi imi doresc atat de mult sa nu aiba.. Dar cat timp am dormit de am visat atat? Ce m-a facut sa te doresc atat de mult incat sa existi? Stii de cat timp te astept? Sunt sigura ca existi!!  Chiar daca lumea spune ca nu ne-am intalnit stiu ca tin la tine si stiu ca imi e dor de tine.. Sau poate ne-am intalnit deja, dar niciunul din noi nu si-a dat seama..  Dar poate ca merita asteptarea, poate asa voi fi mai fericita decat au fost altii vreodata.. insa pana atunci raman cu imaginea ta din ce in ce mai vaga.. http://www.youtube.com/watch?v=HCgW5UGBKjI