Vechea eu

Credeam ca ninge cumva.
Credeam ca din sufletul meu se prelinge gheata
Pe cerul pe care imi plangeam in fiecare seara lacrimile.
Simteam cum se scurgeau in urma mea picaturile unui vis indraznet.
Insa nu ma puteam intoarce sa le vad, pentru ca el nu imi dadea voie,
El care mereu statea de paza, privindu-mi cu neinduplecare fiecare miscare presarata cu viata.

Fiorii unei vieti dificile imi faceau talpile sa se zguduie in mers, sa le zgarie indiferenta.
Insa ranile mele sangerande nu valorau nici cat un graunte de nisip in fata demoralizarii tale.
Oare soarele va afla vreodata cum gandurile tale zgrunturoase au sapat santuri adanci de dezamagire in mine?
Taraganat, paseam in fiecare zi mai speriata de vantul care batea satios printre salcii,
Totul era un balans al ideilor contrastante,
Stangul isi expunea propria opinie despre existenta
In timp ce dreptul isi continua cu asprime drumul ramas. Mereu inainte.

Senzatia unui fost copil(05.04.2011)

Vid, peste tot nimicul care nu merita privit,

Visele spulberate care iti incetoseaza si mai tare traiectoria..

Lupti pana cand uiti scopul initial,

Lupti pana cand simti cum sangele ti se incheaga,

Cum fiecare celula din corpul tau se rupe, dezlegandu-se de tine, de viata.

Simti cum din tine ramane doar scheletul contopit cu amintirile tale de copil necunoscator,

Singura dovada ce sustine cu adevarat cine ai fost

Lupti ca un adevarat erou, fie sfarsesti in lupta, fie lasi lupta sa te sfarseasca.

Nu lupti pentru tine in bezna, lupti pentru el,

El cel care ar trebui sa te sustina in intuneric, sa iti mangaie aripile lovite de umbre.

El e singurul motiv al existentei tale nesemnificative.

Calatorii stingheri, trec nepasatori prin gari asteptandu-si linistiti trenul spre sfarsit.

Cum le-ar putea pasa lor de un sentiment zdrobit de indiferenta,

De un fragment dintr-un “ce ar putea fi” si o secunda din “inceput”

N-au timp sa se gandeasca la un erou.

Existenta lor banala se risipeste printre dorintele lor neomenesti.

Pana si el e alipit in umbra, se topeste usor de pe extrema binelui, plutind drept spre nestiut ,

Iti barfeste soarta la un pahar cu demonii.

Cand si ultima speranta iti este atrasa in intuneric, ramai singur.

Mai singur decat ti-ai fi inchiput ca poti fi vreodata,

Atat de singur incat nici stafiile viselor tale spulberate nu te mai bantuie ca alta data,

Atat de singur incat nu mai exista azi, nu mai exista maine.

Atat de singur incat iti doresti sa traiesti ieri.