joi, 14 aprilie 2011

Vechea eu

Credeam ca ninge cumva.
Credeam ca din sufletul meu se prelinge gheata
Pe cerul pe care imi plangeam in fiecare seara lacrimile.
Simteam cum se scurgeau in urma mea picaturile unui vis indraznet.
Insa nu ma puteam intoarce sa le vad, pentru ca el nu imi dadea voie,
El care mereu statea de paza, privindu-mi cu neinduplecare fiecare miscare presarata cu viata.

Fiorii unei vieti dificile imi faceau talpile sa se zguduie in mers, sa le zgarie indiferenta.
Insa ranile mele sangerande nu valorau nici cat un graunte de nisip in fata demoralizarii tale.
Oare soarele va afla vreodata cum gandurile tale zgrunturoase au sapat santuri adanci de dezamagire in mine?
Taraganat, paseam in fiecare zi mai speriata de vantul care batea satios printre salcii,
Totul era un balans al ideilor contrastante,
Stangul isi expunea propria opinie despre existenta
In timp ce dreptul isi continua cu asprime drumul ramas. Mereu inainte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu