Ma cutremur in fata unui strop de ploaie,
Cautand chemarea divina intr-un loc nul pentru orice creatie.
Imi atingeai pielea asprita de timp, tu lacrima a cerului ce distrugi moralitatea cu dezgustul tau respins de speranta.
Incerc inca sa gasesc o urma a soarelui aprins de noi candva.
Macar o raza esuata din suspansul norilor care ne intunecau din ce in ce mai mult vederea.
Insa acum nu mai sunt nici soarele nici norii,
S-au risipit in absolutul rece ca gheata al perfectului.
A ramas doar ploaie, ploaie presarata pe gandurile unei copile prinse intre azi si maine.
Ploaie care iti acopera umanitatea alungata demult de intuneric,
O ploaie acida care topeste fiecare dorinta , divulgand secretele noptii.
Si daca nu mai vreau sa mai existe niciodata soare?
Daca m-am saturat de nuanta calda a soaptei?
Uneori imi doresc ca ploaia sa te fi urmat in acel abis in care zaci inlantuit de demoni.
Dar acesta urma sa fie cadoul tau pentru eternitatea mea fragmentata in vise..
Un infinit umed si rece.
Un infinit umed si rece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu