Senzatie de sfarsit

Priveam prin ocheanul tau de om simplu

Admirand culori pale, lipsite de viata,

Ciudat, un suras ciudat se iveste de dupa tamplele tale secetoase,

Aud ca ma strigi in diferite moduri, insa eu nu am nume,

Nu exista expresie exacta care sa ma urmeze orbeste pe niste trepte spiralate,

Sunt ce vrea ploaia sa fiu,

Sunt in fiecare picatura neatinsa de privirea superficiala a normalitatii.

Schiopatez cate un cuvant, cate o litera amortita de sunete,

Cate o soapta sfaramata de idealurile zilei de maine.

Sunt o creatura strecurata prin abruptul infinitului,

Comparata adesea cu 1,2 si 3.

Daca imi spui 0, imi spui ca sunt goala pe dinauntru,

Imi spui ca sunt om, ca n-am culoare.

Sunt pesimista, insa pesimismul meu reflecta o ultima urma a umanitatii pictate pe aura mea neintrerupta de liniste.

Traim doar de dragul de a trai?

Sau pentru ca cineva ne face avantul monocrom spre un alt coltisor umbrit de speranta?

Pana la urma, pentru toti sfarsitul marcheaza acelasi punct enervant la sfarsit de fraza ..

Ganduri Efemere

Cioburi, cioburi imprastiate peste tot in amintirea mea de pieton al vietii,

Pasesc cu grija printre spatiul si timpul ce se contopesc in culoarea pielii mele,

Zambesc, zambesc spre cerul ce se prelinge pe chipul meu amortit de vantul unui vis tarziu de primavara

Pretindeam ca sunt fericita, ca sunt mai mult decat cenusa risipita printre jar,
Voiam sa fiu sclipirea, scanteiul, dorul ametitor care te lasa inundat de ganduri, 
Voiam sa imi exersez mersul pe sfoara in timp ce privirea mea se vaporiza in visele tale.
Sunt un zambet cules din miile de fete ratacitoare care inconjurau focul incins cu pasiune.
Daca as fi fost un gand confuz pictat pe marginea cunostintelor cuiva?
Sau semnul prin care se incheia vesnicul "DE CE"
Dar sunt o enigma elucidata, o intrebare ce si-a gasit solutia cu mult timp in urma.
Nici sclipirea, nici scanteiul, nici dorul nu-mi pot reda perfectiunea dumnezeiasca,
Doar cioburi imprastiate peste tot reflecta aminitirea traita alta data.

Nici eu, nici tu, nu putem reda ceea ce cuvintele noastre neaga.

Plangem, plangem ceva ce nu vedem, ceva ce nu mai exista.

Plangem nimicul nostru pur care ne adancea dorul,

Plang puterea de a fi forma care iti definea prezenta.

Plang ceva pe care timpul si-a pus praful etern,

Plang distanta ce nu poate fi cersita nici de sufletele noastre stinghere.

Simt vartejul culorilor intrepatrunse in inima mea cand privirea ta imi nimiceste idealurile.

Insa pasii tai strambi te calauzesc spre iesirea din sfera mea,

Ma lasi intinsa pe linia sacadata a firii.

Nu, de azi nu mai am nevoie de o alta interventie divina.

De azi sunt un simplu om fara contur.

Esente zdrobite

Respir sacadat portiunea mea de vise,

Captiva intr-o cutie de metal,

Totu-i cuprins de obscuritate,

Privesc cu ochii mijiti realitatea ce se desira in fata mea ca o margea

Nu vad, nu cunosc, nu stiu, nu respir.

Am simturile amortite de ignoranta fricii abundente,

Traiesc amintiri cufundate in ceata,

Imi croiesc drumul prin negare, tresarind inecata de spaima la orice afirmatie istovitoare

Nu ma inteleg cu mine, nu imi inteleg esenta,

Stiu ca pot, dar nu stiu ce vreau,

Sunt straina de sufletul meu care se zbate intr-un solo ritmat,

Gandirea mea depaseste linia precisa a portativului, incalc regulile stricte ale muzicii tale,

Dar poate ca nu este cantecul meu desi imi faci avant spre scena,

Nu sunt gata sa dansez pe muzica ta inainte de-a-mi afla propriul ritm,

Dar tu imi vei rupe visul in mii de sentimente,

Imi vei curata si ultima pata omeneasca pictata pe suflet,

Imi faci avant spre perfectiunea ta dumnezeiasca,

Inchide-ma din nou in cutia de metal, unde imi pot uita in liniste sangele aprins de cantec.

Dezamagire, acelasi sentiment uman, nefast, se desprinde din mine,

Cerseste un suspin adanc intesat cu foc si scrum,

Lasa-ma macar sa imi iau adio de la copilul risipit printre amintirile estompate de tine,

Lasa anii sa se scurga prin fata mea ca praful etern dintr-o clepsidra,

Apoi, fa ce vrei din mine, tanara stafie, omoara-mi timpul presarat cu ura pentru tine.

Senzatie aprinsa

 Las timpul sa imi curga esenta

Vreau sa ma strecor intre zi si noapte, sa simt diferenta de culoare.

Ating linia continua a vietii fara sa clipesc, eu sunt cea atinsa de umbre.

Simt cum vantul imi sufla parul dar nu imi zguduie gandurile.

Insa cu greu iti respir prezenta, matur fiecare cromatina din ochii tai

Raman amortita de praful viselor tale si ma tarasc intre speranta si realitate.

O vesnicie traita in claritatea vietii, plutind deasupra cunoasterii

N-am banuit nici o secunda ca exista sentiment mai profund decat profunzimea

Acum dragostea imi inunda sfera stergand cu precizie limitele trasate de stiinta

Las loc unui infinit care sa imi acopere ranile trecerii timpului.

M-ai drogat cu mirosul fin al sangelui tau,

Am ramas trantita langa gandurile mele nemuritoare

Ma imping sa gust viata cu inima,

sa zdrobesc fiecare sentiment care ma domina in tacere

Indecisa, raman blocata la granita dintre sacru si profan.

Ma ametesti cu parfumul inselator al jocurilor de cuvinte

Cu pasi nesiguri ma rup din cercul meu sfant si prind aripi

Las in urma anii risipiti, plutind printre minti deschise.

Oare cum o zeita poate pieri in uitare?

Impingandu-ma din gand, renunt la vise si la soapte

Definirea ma defineste, insa nu exista cuvant care sa acopere golul credintei mele,

Acopera-mi umbra cu a ta si inchide-mi ochii,

Scurge-mi timpul din esenta..