Respir sacadat portiunea mea de vise,Captiva intr-o cutie de metal,
Totu-i cuprins de obscuritate,
Privesc cu ochii mijiti realitatea ce se desira in fata mea ca o margea
Nu vad, nu cunosc, nu stiu, nu respir.
Am simturile amortite de ignoranta fricii abundente,
Traiesc amintiri cufundate in ceata,
Imi croiesc drumul prin negare, tresarind inecata de spaima la orice afirmatie istovitoare
Nu ma inteleg cu mine, nu imi inteleg esenta,
Stiu ca pot, dar nu stiu ce vreau,
Sunt straina de sufletul meu care se zbate intr-un solo ritmat,
Gandirea mea depaseste linia precisa a portativului, incalc regulile stricte ale muzicii tale,
Dar poate ca nu este cantecul meu desi imi faci avant spre scena,
Nu sunt gata sa dansez pe muzica ta inainte de-a-mi afla propriul ritm,
Dar tu imi vei rupe visul in mii de sentimente,
Imi vei curata si ultima pata omeneasca pictata pe suflet,
Imi faci avant spre perfectiunea ta dumnezeiasca,
Inchide-ma din nou in cutia de metal, unde imi pot uita in liniste sangele aprins de cantec.
Dezamagire, acelasi sentiment uman, nefast, se desprinde din mine,
Cerseste un suspin adanc intesat cu foc si scrum,
Lasa-ma macar sa imi iau adio de la copilul risipit printre amintirile estompate de tine,
Lasa anii sa se scurga prin fata mea ca praful etern dintr-o clepsidra,
Apoi, fa ce vrei din mine, tanara stafie, omoara-mi timpul presarat cu ura pentru tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu