duminică, 26 decembrie 2010

Inceput..

             E foarte usor sa spui "m-am saturat", dar cel mai greu sa spui asta dupa ce ai luptat si te-ai straduit extrem de mult sa iti infrangi durerea. E Craciunul si nici acum nu ma pot declara multumita de ce am facut pana in momentul de fata, am facut destul de multe greseli, dar sunt prea orgolioasa incat sa le recunosc. Regret toate oportunitatile pe care le-am avut si le-am refuzat, cautand prin alte parti ce voiam, ceva mai bun de atat, intotdeauna am vrut mai mult. Trebuie sa stii cand se opresti si sa spui "gata. am primit ce voiam", dar nu.. mereu mi-am dorit sa ma duc mai departe de atat, singurele cuvinte din mintea mea au fost intotdeauna " se poate mai bine". Si ajungi in momentul in care iti dai seama ca ai pierdut totul si ca nu te poti intoarce in timp sa te opresti la momentul potrivit. Asa mi-am dat seama ca perfectionismul nu e o calitate ci un defect si ca cel mai bine e sa traiesti clipa si sa profiti din plin de tot ce ti se ofera. Acum am ramas doar cu aceasta stare de "O, nu! Totul se prabuseste in jurul meu" si cu Craciunul pe langa care trec cu indiferenta la fel cum trec si peste urarile strainilor care nu au niciun efect asupra mea. De parca daca iti spune o persoana cu care vorbesti o data pe an "Craciun Fericit" asa o sa fie.. de parca ii pasa cuiva daca Craciunul tau e fericit. De ceva timp nu mai trimit nici mesaje de Craciun si nici de revelion pentru ca nu pot ura ceva unui om cu care vorbesc foarte rar, iar cei care imi sunt prieteni cu adevarat stiu ca le urez asta din suflet si nu e nevoie de cuvinte sa o spun.
             Primul semestru al clasei a9a a fost un experiment ca sa zic asa, unul esuat din pacate. Anul asta am incercat sa par altfel, o alta persoana . Nu mai voiam sa fiu aceiasi "eu care invata".. dar se pare ca si asta mi-a iesit de sub control. Am scazut mult din toate punctele de vedere, am devenit superficiala, si tocmai asta era unul din caracterele pe care le urasc cel mai mult la oameni. Poate ca am facut o parere proasta colegilor mei, dar cu toata starea mea de indiferenta as putea sa spun ca putin imi pasa.. Singura bataie de cap a mea e sportul, adica absentele la sport care ar putea sa ma lase fara un punct la purtare..
             O alta schimbare din comportamentul meu e faptul ca mi-am dorit sa nu mai fiu asa sensibila. Mi-am dorit pur si simplu sa nu mai pun la suflet orice spun altii despre mine si sa ma consum din toate prostiile, am vrut sa par mai dura. Insa asta si superficialitatea nu au dat un rezultat prea bun, am inceput sa ma prefac atat de bine incat nici mie nu imi vine sa cred cand aud cate ceva despre "eu cea dinainte", insa am ajuns sa vin seara acasa si sa izbucnesc in plans cand ma gandesc prin ce sunt dispusa sa trec zilnic pentru ca trebuie sa trec peste remarcile rautacioase si uneori ii tratez cu indiferenta pana si pe cei care tin la mine cu adevarat si ii neglijez. Incep sa regret ca am crescut atat de repede si ca sunt la liceu. Vacanta de iarna nu prea imi prieste cu toate astea, acum e timpul in care ma aflu intr-un fel de hibernare ( din toate punctele de vedere ) iar mintea imi deruleaza un film prost. Imi vine sa fug mancand pamantul din locul asta dar nu pot si nu vreau pentru ca asta m-ar face lasa. Trebuie sa stau si sa indur, sa lupt, sa nu strig din prima "m-am saturat". Mi-am promis ca dupa vacanta de iarna o sa incerc sa imi indrept toate greselile. Stiu ca nimic nu se poate rezolva deodata, e nevoie de timp, timpul le vindeca pe toate. Si poate ca cu timpul o sa imi invat lectia si nu o sa mai pretind ca sunt ceva ce nu sunt, nu faptul ca ma mint chiar si pe mine ma deranjeaza, doar ca toate astea au consecinte si toate pica pe mine. E prea mult pentru o singura persoana si pot spune ca am obosit. Tired of pretending ca sa zic asa. Sunt momente in care imi vine sa fug direct la gara si sa iau trenul spre nicaieri.. Pot spune ca am incercat si asta, insa n-aveam destul curaj sa o fac, sa iau trenul si sa plec pur si simplu.
             In momente ca astea nici prietenii nu iti pot fi de ajutor, chiar incepi sa ii indepartezi fara sa iti dai seama. De exemplu cand te intreaba ce ai patit si tu spui "n-am nimic", dar si tu stii ca ai ceva, insa nu iti dai seama ce e, simti doar cum te apasa inauntru. Ai vrea sa le explici si lor, dar probabil ca n-ar intelege. Sunt putini cei care vor sa iti asculte povestile si sunt si mai putini cei pe care ii intereseaza cu adevarat raspunsul din spatele intrebarii "Ce faci?" si nu zic asta doar ca sa se afle in treaba, la fel de putini sunt si cei care te ajuta la greu, desi o multime se vor considera prietenii tai, pentru tine vor fi acolo la nevoie doar 2-3 maxim.
              Imi amintesc zilele de gimnaziu cand aveam prietene cu care credeam ca o sa pastrez legatura pentru totdeauna, intr-adevar "Timpul le rezolva pe toate" asa am ajuns doar sa ne salutam pe coridor pur si simplu si sa folosim nesuferitul ala de "Ce mai faci?". Dar asta doare cel mai tare sa iti vezi prietenii cu altii, distrandu-se si asa iti amintesti cum obisnuiai sa fi tu in locul lor. Dar din fosta clasa am ramas cu doua bune prietene, chiar daca ne-am facut alti prieteni in liceu ( cum am facut si eu de alt fel ) am ajuns la concluzia ca daca nu mai suntem in aceiasi clasa nu inseamna ca nu mai putem fi prietene foarte bune. 
             Sincera sa fiu imi e dor de zilele din a8-a in care ne prosteam prin clasa si ne purtam ca niste copii fara minte. Radeam in mijlocul orelor de chimie si fizica fara niciun sens si ne trimiteam biletele. Normal ca imi e dor, cui nu i-ar fi dor de o clasa asa de unita cum a fost a noastra, de iernile in care ne bateam cu zapada in curtea interioara.. Dar nu putem trai din amintiri, asta e singurul lucru care ma opreste din visare, lucrul care ma face sa plang cand rasfoiesc paginile albumului de sfarsit. De ce nu as plange la urma? Nu as aduce inapoi 4 ani de fericire. Nimic nu e la fel  si nimic nu va mai fi la fel vreodata..  Asta e viata, traieste  fiecare clipa cum spuneam...

3 comentarii:

  1. hey, chill :) it's ok to grow up (might be a bit scary sometimes though)

    RăspundețiȘtergere
  2. iti citesc blogul si parca citesc tot ceea ce simt

    RăspundețiȘtergere
  3. Un blog profund, ptr o fata profunda, un rand nespus, un gand ascuns

    RăspundețiȘtergere